Totalul afișărilor de pagină

marți, 21 februarie 2012

Tinerete

Obisnuiam sa iubesc orice vietate banala ,
Ma lasam dus de valurile de lumina din aurola boreala ,
Iar cand venele imi plesneau sub greutate spirituala
Puteam sa usurez masa cu o simpla si mortala tigara .
Le-am zambit oamenilor , ei mi-au zambit inapoi ,
Chiar daca incepeam sa-i vad in ceata printre niste ochi verzi , straini si goi ...
Ascultam trecerea timpului si imi dansau amintirile in minte ,
Zambeam adesea in oglina sa imi amintesc de mine .


Am zburat cu vantul , am plans cu ploaia rece de primavara ,
Am gustat din esenta omului ce eram odinioara ,
Si-mi strangeam , zgarcit , toate sentimentele intr-o calimara 
Pana cand am inceput sa creez , si-am fost creat in versuri pentru prima oara .
Dar m-am afundat in poezie ca somnul in seara ,
Si aceasta actiune involuntara mi-a preschimbat dulcele sufletului intr-o ploaie amara .


Am iubit , vai ce-am iubit , pana in maduva oaselor 
Pluteam in vise deparca eram impins de jos de vela vaselor ,
Dar am simtit dintr-o rasuflare sarutata un curent infiorator ,
Ce m-a distrus atat pe-afara cat si pe interior .
Ce om frumos am fost , ce zburator ...


Azi scriu , singur si pustiu ,
Imi rad trecutul , dar nu mai pot sa fiu ,
Ai fost , am fost , dar cat sa tot mai fiu ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu