Totalul afișărilor de pagină

joi, 15 martie 2012

Vorbind cu mine insumi

Satira zorilor de dupa-o noapte-albastra ,
Ma cuprinde cand ma-ntind pe tot pamantul ,
Iar mirosul florilor de la fereastra 
Ma ucide mai repede decat o face gandul .
Oceanele ce sangereaza-n cerul prost 
Sub a soarelui cununa de bronz 
Ma fac sa sufar ca un cretin anost ,
Dramatic privesc la orizont cum se scufunda-n luna ...


-Cine mai ma iubeste uneori ?
Cine ma vede cand strang culori pe culoare ?
Ce creatura ma va iubii sa-mi dea fiori ?
Care din noi se-mprastie-n culoare ,
Si care moare ?


Tu ma iubesti pe mine , piatra seaca ?
Tu vezi ca mor de setea buzelor tale crapate ?
Nu simti durere cand te trosnesc ca pe o craca ?
Sau vrei sa-ti lasi pletele balane-n vant ,uitate ?
Si poate ?


-Nu te iubesc maestre indeajuns ,
Nici vantul peste tine nu se mai propaga .
Nu ma simt demn de secretele ce le-am ascuns ,
Sub amintirea ta , o viata-ntreaga ...


Atunci zorile ironic au plecat inspre apus ,
Si pamantul s-a strans sub mine ca un burete de idei ,
Cununa soarelui s-a prabusit peste cei 
Ce-o viata-ntreaga au avut ca scop sa ma vada pe mine , un maistru rapus ...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu