Totalul afișărilor de pagină

vineri, 4 ianuarie 2013

Cartea Noptii 1 ( Tudor Trusculete )


La mine-n suflet sta sa ploua ,
SI inima mi-se topeste precum soarele in mare ,
Si-mi scurg lacrimi reci , ca de roua ,
In palmele tale amandoua ,
E veci , e cuplu ... suntem noi , e soare ...

Nici mortii nu-mi mai sunt prieteni ,
Si parca iarna ma stapaneste in gheata ei ,
Caci nu mai izbutesc a scrie ,
Despre noi doi , despre basme si zmei ...
Si ochii-mi pica tot mai grei ,
De parca sunt insuratei ,
Si vor sa se iubeasca-n intuneric ,
Eu scriu orbeste ... nu inteleg ce zic ...

Si fac slalom bolnav printre albul nesfarsit al filei ,
Cuvintele imi curg din buricele degetelor de parca ar fi cianura ,
Ceva in inima imi bubuie numele iubitei ,
Ceva in creier sterge inima de lacrimi si-njura ,
In suflet mi-e cap sau pajura ,
Inima sau patura de lacrimi ,
Musetel sau datura ,
Dantura stearsa , albicioasa , sau zambet plin de patimi ...

Privesc spre a oglinzii doua fete ,
Si vad nimicul si spatele meu cu groaza ,
As injura si-acum dar tac si-mi dau crezare ,
Caci floarea verde a ochilor meu e-n a buzelor tale vaza ...
Si se-ndura sa vaza cu necaz si jale , sa citeasca analfabetic randurile sortii ,
Scrise cu ultima suflare a tovarasilor de bautura morti in foile necunoscutului ,
Nu vezi ? E scris cu esenta de usturoi in cartea noptii ,
Caci cu cat imbatranim vom fi mai multi prada trecutului ... 

Si dor aceste miscari detaliate si crispate degetare ,
Si orice cugetare despre prieteni rupti ,
La orice departare si demna de visare ,
Voi fi aievea eu si restul ... nevazuti ...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu