Totalul afișărilor de pagină

luni, 21 decembrie 2015

Memorial

M-am izolat , parca de tot 
De tot ce am vrut sa fac si acum nu mai pot ...
Nu mai reusesc sa imi imbratisez prietenii alaturi de care imparteam dimineata ,
Alaturi de care mi-a fost dat sa imi treaca viata .
Rivali de alta data , camarazi in lupte comune 
Temerari in societate 
Principali nebuni pusi mereu pe glume .

Nu mai reusesc sa iubesc ,
Sa imi doresc sa cresc sentimente in mine cum o faceam odata .
Prezenta oricarei senzatii vechi ma sperie ,
Sunt pierdut pe drumul sarii de pe obrajii ei de fata minunata .
Ce ironie ...
Traiesc in agonie desi imi cunosc extremele tristetii ,
Moartea ma invita la cafea sa imi desfasoare firul vietii .

Nu mai reusesc sa plang , decat in vapori de struguri si malt ,
Zambesc continu, paradoxal, desii parca vreau doar sa ma curat de zmalt ...
Ma simt centenar , 
Dar timpul ma contrazice 
Si imi zice ca mai am de dus amar ,
Iar eu plec la drum ...nu stiu cum reusesc amintirile sa ma strige
Si-mi amintesc , atunci in viziune
Ca am timp, dar imi fortez sfarsitul de misiune .

Totusi mai pot sa scriu , parca asta ma tine sa mai fiu
Caci fulger din degete ,precum furtuna de la inceput de vara 
Dar si cand scriu, descarc temeri , de parca in fiecare seara scriu
Testament dupa memorial ... de parca mor diseara .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu